Dragii mei, scriu aceste randuri cu multa durere. Venim dupa un asalt lung si greu. Nu imi imaginam astfel razboiul. Sunt doar un tanar care isi iubeste tara, insa nu sunt suficient de realist sa fac fata distrugerilor din fata mea. Aveam si eu vise. Imi doream o familie, o casa, copii. Insa, in plin razboi, pe un front rece, inuman, lipsit de sentimente, nu le mai pot considera nici macar vise. Credeam ca arma va fi un accesoriu, de care eu si baietii vom rade cand vom deschide jurnalul de poze din razboi. Sunt intr-un cort medical. Peste tot se aud strigatele de durere ale camarazilor mei raniti. In aer se simte un miros de sange si...de moarte. Nu am crezut vreodata ca voi fi nevoit sa le adun ramasitile. Inca port lantisorul cu Fecioara Maria. Cred ca numai credinta in Dumnezeu ne mai tine vii. Aseara mi-au bandajat piciorul. Pe front totul e bine. Inaintam, dar multi se pierd in eternitate. Asteptam noii recruti. Sper sa ne fie mai bine. Voi lupta pana la capat, vreau ca viitorii urmasi sa creada si sa se bucure de libertate. Vreau ca Romania sa fie o tara unita, iar toti sa sa isi aminteasca ca poporul roman este luptator si sfant. Acum trebuie sa plec. Imi impachetez steagul iar divizia noastra va inainta. Va iubesc mult, aveti grija de voi.
Aceste randuri sunt scrise de mine. In fiecare zi ma gandesc la cei ce au murit si la sacrificiile acestora.Sper ca lumea ce ne inconjoara sa se opreasca o clipa si sa se gandeasca o secunda si la ei. Merita. Odihniti-va in pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu